Polenizatorii sunt animalele care duc polenul de la o floare la alta, făcând posibilă formarea fructelor și a semințelor la multe plante. Albinele sunt cele mai cunoscute, dar nu singurele: fluturii, muștele, viespile, bondarii, gândacii, liliecii și unele păsări fac aceeași treabă. O parte însemnată din fructele, legumele și semințele de pe masă depinde, direct sau indirect, de ei.
Cum funcționează polenizarea, în termeni simpli
Floarea produce polen, un praf fin care conține celulele reproducătoare masculine. Pentru ca planta să facă semințe, polenul trebuie să ajungă pe partea feminină a unei flori, de obicei de la o altă plantă din aceeași specie. Unele plante se descurcă cu vântul, cum fac ierburile și mulți copaci. Altele se bazează pe animale.
Insectele nu duc polenul „din dragoste pentru plante”. Ele caută nectar și polen, adică hrană. În timp ce se hrănesc, o parte din polen se lipește de corpul lor și este lăsat la următoarea floare. Relația, numită mutualism, aduce avantaje ambelor părți: planta se reproduce, iar insecta mănâncă.
Ce înseamnă asta la o cumpărătură obișnuită
Imaginează-ți un coș de piață. Mărul, cireșele, căpșunile, castraveții, dovleceii, ceapa de sămânță, floarea-soarelui din care se face uleiul și multe tipuri de fructe de pădure depind, în grade diferite, de polenizarea de către insecte. Grâul și porumbul, în schimb, sunt polenizate în principal de vânt, deci nu se bazează pe albine.
Un exemplu casnic: dacă o grădină de dovlecei nu are polenizatori, florile se ofilesc fără să lege fructe sau dau fructe deformate. Gospodarii știu asta și, uneori, polenizează manual cu o pensulă. În livezile mari, apicultorii aduc stupi anume pentru perioada înfloririi, pentru a crește șansele ca fiecare floare să fie vizitată.
Chiar și produse care par îndepărtate de grădină au legătură: cafeaua, cacaoa și unele condimente depind de insecte în zonele în care cresc. Fără ele, recolta ar fi mai mică sau de calitate mai slabă.
Albina melifera nu este singura albină
Când spunem „albină”, ne gândim la albina de miere, care trăiește în colonii mari și este întreținută de apicultori. În realitate, în natură există multe mii de specii de albine, iar majoritatea sunt solitare: fiecare femelă își face propriul cuib, într-un tunel în pământ sau într-un lăstar uscat, fără colonie și fără miere de vândut.
- Bondarii sunt mai păroși, zboară și pe vreme mai rece și pot poleniza flori pe care albina de miere le abordează greu, cum sunt roșiile.
- Albinele solitare sunt adesea foarte eficiente la polenizarea pomilor fructiferi.
- Fluturii și moliile vizitează flori cu corola adâncă, mai ales seara și noaptea.
- Muștele florale, care seamănă cu viespile dar nu înțeapă, sunt polenizatori importanți și des ignorați.
Diversitatea contează: o comunitate de polenizatori variată este mai stabilă decât una dependentă de o singură specie. Dacă o specie scade, altele pot prelua o parte din muncă.
Un an din viața unei flori și a vizitatorilor ei
Primăvara, primele flori de salcie, de corn și de pomi fructiferi apar înaintea frunzelor și sunt vizitate de albinele care tocmai au ieșit din iarnă și au nevoie urgentă de hrană. Vara, pajiștile și florile de tei susțin un număr mare de specii. Toamna, iedera și alte plante târzii oferă ultimele resurse înainte de frig. Dacă o verigă din acest calendar lipsește, insectele rămân fără hrană într-o perioadă critică, chiar dacă restul anului pare bogat.
Observarea este simplă: într-o după-amiază liniștită, privește timp de zece minute o floare de câmp. Vei vedea cel puțin trei-patru tipuri diferite de vizitatori, fiecare cu felul lui de a se așeza, de a se hrăni și de a se mișca.
Ce amenință polenizatorii
Cercetătorii vorbesc despre mai mulți factori care se adună. Dispariția florilor sălbatice din marginea câmpurilor reduce hrana și locurile de cuibărit. Unele substanțe folosite în agricultură pot afecta insectele benefice dacă sunt aplicate necorespunzător. Bolile și paraziții pot slăbi coloniile. Schimbările climatice decalează perioada înfloririi față de cea de activitate a insectelor, iar fragmentarea habitatelor îngreunează deplasarea.
Nu există o cauză unică, iar situația diferă de la regiune la regiune. De aceea este bine să fim prudenți cu titlurile alarmiste care atribuie totul unui singur vinovat. Despre specii și habitate din țara noastră, inclusiv despre rolul lor în echilibrul local, articolul despre biodiversitatea României oferă imaginea de ansamblu.
Ce poți face, concret, fără să fii apicultor
- Lasă un colț de grădină sălbatic. Trifoiul, păpădia, teiul, salcâmul și multe flori de câmp oferă hrană pe tot parcursul sezonului.
- Plantează flori diferite, care înfloresc în perioade diferite, de primăvara timpurie până toamna.
- Redu tunsul des al gazonului. Câteva zone netunse permit florilor mici să apară.
- Oferă apă într-un vas mic, cu pietricele, ca insectele să se poată așeza fără să se înece.
- Lasă tulpini uscate și lemn mort pentru speciile care cuibăresc în ele.
- Nu folosi pesticide în perioada înfloririi și citește etichetele cu atenție.
Merită ținut cont și de o precizare: nu orice insectă zburătoare care se învârte în jurul florilor este un polenizator eficient, iar nu orice floare este potrivită pentru orice vizitator. Între plantă și insectă există adaptări reciproce, de la forma corolei până la momentul zilei în care se deschid florile.
De ce merită să ne pese
Polenizarea este unul dintre acele servicii ale naturii pe care le observăm doar când se strică. Costul înlocuirii ei cu muncă manuală este mare, iar uneori imposibil de acoperit la scară largă. Păstrarea florilor, a habitatelor și a diversității insectelor este, deci, o investiție practică, nu un moft ecologic.
Pentru o privire de ansamblu asupra felului în care funcționează viața pe Pământ, rubrica de biologie adună explicații despre celule, plante, animale și ecosisteme, scrise pe înțelesul tuturor.
